Dincolo de sănătate, cel mai mare vis al tuturor familiilor din țara noastră se referă la a avea o casă a lor.
Cu foarte mici excepții cumpărarea unei locuințe nu se poate realiza fără sprijinul vreunei bănci, respectiv prin credit bancar.
Creditele pot fi de mai multe feluri, astăzi vom vorbi despre cel ipotecar și cum se obține el.
Iată în continuare care sunt cei 5 pași tehnici prin care vom trece împreună dacă apelezi la serviciile noastre de intermediere credite bancare:
1- Primul pas presupune profilarea clientului în care identificăm nevoia reală de creditare și analizeazăm capacitatea clientului de finanțare.
2- La al doilea pas putem identifica oferta potrivită pentru client, corelând profilul său financiar cu cele mai bune oferte de creditare din piață. Noi chiar le cunoaștem pe toate
3- Pasul trei presupune întocmirea dosarului: expertul nostru de credite centralizează documentele primite de la client și depune dosarul de credit la banca potrivită aleasă în prealabil.
4- În continuare expertul nostru asistă dosarul de credit depus, efectuând toate demersurile necesare pentru ca banca să ofere o finanțare promptă în termenii stabiliți.
5- Ultimul pas se referă la obținerea finanțării, în care finalizăm ultimele formalități necesare primirii creditul solicitat și invităm clientul la bancă să semneze actele.
Acești pași deși aparent simpli pot fi destul de complicați pentru o persoană fără cunoștințe financiar-bancare temeinice.
NOI CU ASTA NE OCUPĂM ȘI O FACEM BINE !!!
Avem experiență dovedită în :
Consultanță în accesarea finanțărilor și structurarea optimă a tranzacțiilor
Suport în negocierile purtate cu băncile partenere
Obținerea finanțării solicitate
Suport în restructurarea și optimizarea finanțărilor existente
Suntem aici pentru tine !
Serviciile noastre sunt gratuite, comisionul nostru este plătit din partea băncilor de la care intermediem creditele.
Comenteaza