Pentru că susținem creditarea responsabilă și corect informată, trebuie să îți aducem la cunoștință că accesarea creditelor în euro poate fi o capcană pe termen lung, DACĂ NU EȘTI PLĂTIT ÎN EURO.
Trecerea de la ROBOR la IRCC pare să nu mai fie suficientă pentru românii îngroziți de ratele care tot cresc. Dobânzile mai mici ale creditelor în euro îi atrag tot mai mulți pe cei care au nevoie de un credit, însă așa cum am spus, condiția obligatorie pentru a nu cădea din lac în puț, este ca veniturile tale salariale să fie realizate în EURO.
În cazul în care salariul tău este în ron, atunci vei fi nevoit să cumperi euro în fiecare lună pentru achitarea ratelor, fapt care va fi foarte costisitor pentru tine în contextul deprecierii continue a leului românesc.
Condițiile impuse pentru creditarea în euro sunt diferite față de cele în lei. Dacă pentru creditele în lei avansul solicitat este de 15%, pentru cele în valută se solicită între 20 și 30 %.
De orice tip de credit ați avea nevoie, noi suntem aici să vă ajutăm în relația cu banca. Așa cum am spus la începutul acestui articol, susținem și promovăm creditarea responsabilă și în deplină cunoștință a tuturor aspectelor implicate în accesarea și apoi derularea unui credit.
Colaborarea cu noi nu se termină odată cu primirea banilor de la bancă.
Suntem alături de clienții noștri pe toată durata rambursării creditului, căci fiecare credit de-a lungul anilor necesită unele corecții, sau refinanțări în funcție de contextul actual din momentele respective.
Avem experiență dovedită în :
Consultanță în accesarea finanțărilor și structurarea optimă a tranzacțiilor
Suport în negocierile purtate cu băncile partenere
Obținerea finanțării solicitate
Suport în restructurarea și optimizarea finanțărilor existente
Suntem aici pentru tine !
Comenteaza